Avem deosebita plăcere de a anunța apariția celui de-al doilea număr al revistei Intercultural Perspectives / Perspectives interculturelles. Editată de Catedra de limba și literatura engleză în colaborare cu cadre didactice de la Catedra de limba și literatura franceză și publicată sub egida Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, revista își propune să devină o platformă pentru sprijinirea tinerilor cercetători, oferindu-le un mijloc de a-și face studiile și preocupările cunoscute în rândul specialiștilor, dar și publicului larg.