LINGUACULTURE, revista Catedrei de Engleză, clasa A în evaluarea ANVUR Italia

anvur newsAvem deosebita plăcere de a anunța că revista științifică LINGUACULTURE, editată de Centrul de cercetare Linguaculture afiliat Catedrei de limba și literatura engleză, a fost inclusă în clasa A în clasificarea realizată de Agenția Națională de Evaluare a Sistemului Universitar și Cercetării (ANVUR) din Italia. Revista a primit acest calificativ, care îi confirmă calitatea și prestigiul internațional, în urma unei evaluări care a avut în vedere calitatea articolelor publicate, afilierea și statutul autorilor, dar și politica editorială și principiile etice urmate în privința publicării.

Ajunsă în cel de-al 11-lea an de existență, LINGUACULTURE este indexată în mai multe baze de date internaționale, printre care se numără și ERIH+, publicând, de-a lungul timpului, lucrările unor cercetători de prim-rang din domeniile sale de interes, precum Georges E. Bastin (Universitatea din Montréal, Canada), Guy Cook (King's College, Londra, UK), Helen Cooper (Universitatea din Cambridge - Magdalene College, UK), Michael Hattaway (New York University in London, UK), Lance Hewson (Universitatea din Geneva, Elvetia), Jeremy Munday (Universitatea din Leeds, UK), Laurence Raw (Başkent University, Ankara, Turcia), Roberto A. Valdeón (Universitatea din Oviedo, Spania), Sara Laviosa (Universita degli Studi di Bari, Italia), Ton Hoenselaars (Universitatea din Utrecht, Olanda) și mulții alții.

 

Legături rapide

© English Department UAIC 2022. All Rights Reserved.